SECOLELE XIV – XIX

Vechimea Sfintei Mănăstiri Lainici se pierde în negura vremii necunoscându-se oficial și istoric începuturile sale.

După tradiție, Sfântul Nicodim, marele ctitor de lăcaşuri sfinte din țară, ar fi construit după Vişina și un schit din lemn aici, la Lainici. Prigoana împărătesei imperiului Habsburgic, Maria Tereza, care a distrus majoritatea mănăstirilor ortodoxe din Ardeal, la jumătatea sec. al XVIII-lea , se pare că ar fi ajuns până aici.

Biserica ctitorită din sec. XIV sau XV ar fi fost distrusă în acea perioadă, după tradiția locală. Cert este că din a doua jumătate a sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea încep să apară documente istorice ce fac referire la Mănăstirea Lainici.

Schimnicul Atanasie vine de la Tismana la Lainici, în 1770, şi se pomeneşte într-un sinet în care donează mănăstirii o moşie.

Ctitoria Mănăstirii Lainici este legată efectiv de trei etape consecutive şi distincte:

a) etapa tradițională a Sfântului Nicodim din sec. al XIV-lea

b) etapa atestată documentar a schimnicului Atanasie din sec. al XVIII-lea

c) etapa reconstruirii de către unii boieri gorjeni la începutul secolului al XIX-lea a bisericii actuale din zid, între anii 1812 şi 1817.

Primele două biserici, nicodimiană şi atanasiană, nu s-au mai păstrat, dar cea actuală a fost construită pe locul celorlalte.

Trebuie remarcat faptul că majoritatea datărilor istorice referitoare la Mănăstirea Lainici s-au folosit de pisania de deasupra uşii de la intrare şi au luat, ca atare, început în 1817.

S-au făcut aceste afirmații deoarece nu s-au realizat cercetări istorice mai riguroase.

Prin urmare începutul Mănăstirii Lainici nu este în anul 1817 cum menționează pisania actualei biserici ci este mult mai veche biserica construindu-se pe alte fundații mai vechi, aşa cum s-a putut observa în anul 2008 când s-a restaurat pictura şi s-a îndepărtat tencuiala care nu era originală. Se puteau observa diverse etape de construcție ale bisericii chiar în trei rânduri. Inițial fusese numai altarul şi naosul, după care s-a mai adăugat şi pronaosul împreună cu pridvorul.

In cele din urmă s-a adăugat pridvorul, folosindu-se ca necropolă pentru ctitori şi s-a pictat, isprăvindu-se conform pisaniei, în anul 1817.

Gheorghe Blideanu, învățător din Bumbeşti, face o istorie a schitului Lainici prin 1873 transmisă oral de către starețul Irodion la începuturile activității sale. O afirmație foarte interesantă pe care o face este aceea că în Lainici exista o Biblie de-a lui Şerban Cantacuzino de la 1688, care a fost dăruită schitului cu semnătură, probabil în jurul anului 1690 de către însuşi voievodul Constantin Brâncoveanu. Această afirmație ar confirma tradiția unei aşezări mănăstireşti mai vechi de 1784, când se pomeneşte de schimonahul Atanasie, ca atestare istorică, respectiv anii 1690 – 1700.

În Mănăstirea Lainici a stat ascuns Tudor Vladimirescu deghizat în călugăr, deoarece era urmărit de turci pentru că luptase împotriva lor în războiul ruso-turc dintre anii 1806 şi 1812. De aceea, Mănăstirea a avut de suferit, fiind devastată de turci. După 1821, călugării au fost alungați, iar lui Maxim monahul i s-a tăiat capul.

După mai sus-numitul Schimnic Atanasie, care a fost stareț la Lainici, este vrednic de amintit marele stareț Cuviosul Irodion „Luceafărul Lainiciului”, cum este supranumit de Sfântul Calinic de la Cernica. Cuviosul Irodion lonescu a fost stareț timp de 41 de ani în Mănăstirea Lainici între 1854 şi 1900, cu intermitențe. El a fost adus de la Mănăstirea Cernica şi numit stareț la Lainici de către Sfântul lerarh Calinic, imediat după numirea sa ca episcop la Râmnic. Cuviosul Irodion din ucenic ce-i fusese îi devine duhovnic în toată această perioadă. Se consemnează chiar, în viața Sfântului Calinic, cele două minuni pe care le-a făcut în drum spre Lainici, la duhovnicul său.

Secolul al XX-lea

Primul război mondial, între 1916 şi 1918, a fost nemilos față de Mănăstirea Lainici, distrugând-o complet; trupele germane au intrat cu caii chiar în biserică, făcând focul în ea şi profanând-o peste măsură. Până azi se mai păstrează scrijelite pe pereții din altar numele unor soldați și ofițeri care au dormit acolo şi au profanat biserica. Au fost furate de către soldații germani toate odoarele de preț inclusiv clopotele. Arhiva Mănăstirii, care era de 16 metri liniari, a fost arsă, precum dovedesc documentele vremii. Cimitirul a fost devastat şi profanat, toate crucile fiind smulse şi călcate în picioare. După război nu se mai cunoşteau mormintele, rămânând neidentificate până azi iar unii călugări, printre care leromonahul lulian Drăghicioiu au fost deportați în Germania unde au murit în lagărele germane ca nişte martiri, deoarece nu au părăsit mănăstirea păzind-o cu prețul vieții.

În 1929 a fost trimis de la Mănăstirea Frăsinei un grup de şase monahi, avându-l stareț pe Cuviosul Visarion Toia, care a ridicat din ruine Mănăstirea, construind clădirile necesare introducând viață de obște cu un regim ascetic sever, întocmai ca la Mănăstirea Frăsinei. Datorită seriozității, disciplinei duhovniceşti şi slujbelor care se săvârşeau aici, Mănăstirea devine tot mai căutată de numeroşi credincioşi din împrejurimi. Duhul sfinților părinți din vechime, ce au locuit aici, dinamiza viața duhovnicească. După 1947, când vine la conducere regimul comunist, Mănăstirea Lainici este din nou agresată sub diverse forme. În această perioadă începe construcția căii ferate Bumbeşti-Livezeni, precum și modernizarea Drumului Național, pe aceeaşi distanță. Muncitorii care au executat aceste lucrări au devastat şi au afectat viața bisericească din mănăstire asemenea unor invadatori păgâni, ocupând abuziv toate terenurile mânăstirii și amplasând aici barăci. Prin astfel de cruzimi a trecut Mănăstirea Lainici până în 1957, când aceia care au ocupat abuziv cea mai mare parte a spațiilor mănăstirii au părăsit cu mare greutate acest loc.

În 1961 Mănăstirea Lainici este desființată ca mănăstire independentă, rămânând cu titlul de „casă de odihnă pentru preoți”. Până în 1970 uşile bisericii au fost închise cu lacătul, nemaipermițându-se så se facă slujbe decât în unele Duminici şi sărbători religioase. În 1975 a venit ca stareț P.C. Arhim. Caliopie Georgescu, care a început să facă unele îmbunătățiri în viața mănăstirii, favorizat fiind de politica vremii, care părea să fie mai blândă și mai omenoasă. Astfel, după 1983, datorită novicilor care au început să se înmulțească, introduce din nou rânduielile ascetice monahiceşti, respectiv, slujbele de la miezul nopții şi neconsumul de carne în obşte, lucru ce a dus la o viață duhovnicească mai bună.

După Revoluția din 1989, ca urmare a afluenței crescânde de credincioşi, în Mănăstirea Lainici se simțea nevoia unei biserici mai mari și mai încăpătoare. În Duminici şi la marile sărbători religioase se ajunsese să se facă slujbe în aer liber.

La „Izvorul Tămăduirii” din 1990, pe 20 aprilie, s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică-catedrală de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Nestor al Olteniei. Biserica a fost începută, proiectată schematic şi construită până la stadiul de finisaje de către ing. Ioan Selejan, actualmente Mitropolitul Banatului.

Noua biserică-catedrală din Mănăstirea Lainici este inedită prin planul său arhitectonic, cuprinzând două biserici suprapuse. Acest lucru a fost impus pe de o parte de planul fizic al terenului, care este în pantă, acesta creând necesitatea unui demisol. Pe de altă parte, precum se cunoaşte, Istoria Bisericii Creştine până în zilele noastre a cunoscut două perioade fundamentale:

* prima perioadă de la anul 1 până la anul 313, respectiv până la Edictul de la Milano al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, „perioada bisericii din Catacombe”, în care s-a vărsat cel mai mult sânge şi au murit milioane de mucenici pentru Hristos, acesta fiind fundamentul şi temelia Bisericii Creştine;

* și a doua perioadă, de la anul 313 până în zilele noastre.

Asemeni împărțirii Istoriei Bisericii Creştine în aceste două perioade fundamentale, s-a împărțit şi planul architectonic al noii biserici.

Însă aspectul cel mai inedit al acestei biserici este tematica iconografică, care se intenționează, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se realizeze. Astfel, biserica de la demisol va fi destinată Bisericii din Catacombe, pictându-se viața creştinilor de la anul 1 până la anul 313, reprezentându-se majoritatea Sfinților şi martirajelor cunoscute din Istoria Bisericii şi din Sfânta Tradiție.

În pictura bisericii de la nivelul superior sunt marcate deja cele mai importante momente din istoria bisericii creştine, cu cei mai reprezentativi Sfinți din toată lumea și din toate timpurile, ca o cronologie şi universalitate creştină.

De asemenea după Revoluția din 1989 în mănăstirea Lainici s-au efectuat diverse lucrări majore printre care amintim: construcția din temelie a unui nou corp de chilii pentru părinți, a unei trapeze mari pentru hramuri și sărbători religioase importante, a unui impresionant gard din piatră ce înconjoară mănăstirea, lângă Jiu s-a construit un zid de sprijin împotriva inundațiilor pe o lungime de un kilometru și alte multe lucrări pe care nu le mai pomenim aici.

Secolul al XXI-lea

În 2006 pe 23 iulie Mănăstirea Lainici a primit o mare binecuvântare de la Maica Domnului. A fost adusă de la Muntele Athos, din Mănăstirea Dohiariu, o copie a Icoanei făcătoare de minuni „Gorgoepicuus”, „Grabnic Ascultătoarea”.

Această Icoană a fost executată special pentru Mănăstirea Lainici printr-o mare taină și este a cincea copie care s-a făcut în ultimii 100 de ani din toată lumea.

Este o „floare” din Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, adusă și transplantată în Mânăstirea Lainici pentru totdeauna ca semn de mare binecuvântare ce s-a revărsat peste Mănăstirea noastră.