Viața Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion Ionescu ( ✝ 3 mai 1900) Starețul Mănăstirii Lainici intre anii 1854-1900

S-a născut în 1821 la Bucureşti primind numele la botez loan. La vârsta de 20 de ani intră ca viețuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viața isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea starețului Calinic. În 1846 este tuns în monahism primind numele IRODION. Odată tuns în monahism, tânărul monah IRODION conştientizează marea vocație la care a fost chemat, adăugând nevoință peste nevoință. Era foarte iubitor de frați, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte și făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoințe devine foarte iubit de toată obștea, atrăgând respectul și aprecierea starețului său.

În septembrie 1850, starețul său, Calinic, este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea unde şi-a luat cu el mai mulți ucenici pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite, ce era într-o vizibilă decădere.

Printre ucenicii luați este şi monahul Irodion, pe care-l va detaşa pe la sfârşitul anului 1851 la schitul Lainici de pe Valea Jiului și pe care-l va hirotoni întru diacon şi apoi întru preot în 1853, numindu-l ecleziarh. lar în 1854 îl numeşte stareț la schitul Lainici. Între 1854-1900, starețul IRODION a păstorit 41 de ani acest schit cu 5 mici intermitențe. A fost cel mai longeviv stareț al schitului Lainici din toate timpurile.

După moartea duhovnicului său, Sf. Calinic-episcopul, îşi ia ca duhovnic pe ucenicul său IRODION, starețul de la Lainici. Astfel, ucenicul devine avă, iar ava devine ucenic. Nu după mult timp, cucerindu-se de evlavia sa sfântul Calinic îl va numi “Luceafărul de la Lainici”. Simțea o mare uşurare, avea o aleasă încredere şi deosebită apreciere la adresa starețului Irodion.

Sfântul Calinic venea foarte des la Lainici la povață și spovadă. Se cunoaşte faptul că spre sfârşitul vieții avea la sufletul său acea triadă de Mănăstiri Cernica, Frăsinei şi Lainici, la care ținea foarte mult şi pe care le susținea în rugăciunile sale.

Cuviosul Irodion, ca toți marii sfinți, a avut foarte multe ispite din partea confraților săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie şi cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulțeau ispitele, călindu-se în ele ca aurul în foc, acesta fiind paradoxul sfințeniei – suferința.

Foarte repede i se duce faima atât în Oltenia cât şi dincolo de Carpați, în Transilvania. Devenise făcător de minuni din viață. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi “radiografia” la prima vedere, spunându-le păcatele lor și pe cele ale înaintaşilor.

O femeie ce locuia în munții din preajma Mănăstirii Lainici, la un moment dat îi aduce în dar un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte, spunându-i că nu-l primește deoarece nu-i de la capra ei.

• Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspắt.
• Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului și foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru că i-ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog, iartă-mă, dar nu-l primesc!

Vădită fiind femeia de păcat s-a întors înapoi, acasă cu laptele, cerându-şi iertare şi făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.

Deci, observăm că starețul IRODION era văzător cu duhul. Foarte multă lume se vindeca şi afla alinare de la el.

Pe 3 mai 1900, Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa la Domnul, starețul Teodosie Popescu, la insistențele ucenicului Cuviosului Irodion, ieromonahul lulian Drăghicioiu, cere episcopului Râmnicului blagoslovenie pentru a-l dezgropa. Aceasta este o tradiție monahală foarte veche, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi, ca la 7 ani de la moartea monahului, acesta este dezgropat si i se face din nou slujba înmormântării.

Aşa s-a petrecut şi cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toții au rămas surprinşi deoarece trupul era întreg și neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat:

“Aista mi-ai fost, Irodioane !!” (adică “chiar aşa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane !!” n.n.).

Însă, i-au făcut slujba înmormântării şi l-au pus în mormânt, deoarece Lainiciul nu avea osuar sau gropniță, cum aveau alte mănăstiri mai mari, pentru a fi puse acolo. Cuviosul Irodion, fiind în viață a profețit că la câțiva ani de la mutarea sa la Domnul, Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s-a și întâmplat în Primul Război Mondial. “Fii mei, să știți că puțin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulți ani pustiu. Voi, însă, îngropați trupul lângă altar şi nu uitați legămintele călugăreşti ce le-ați dat lui Hristos”. (loanichie Bălan, Patericul Românesc p. 472).

În acest război mondial, ucenicul cuviosului Irodion, ieromonahul lulian Drăghicioiu, este luat prizonier de către armatele germane şi deportat în Germania, unde a și murit în lagăr ca un martir.

Fotografia părintelui lulian ne-a fost dăruită în anul 2008 de către o strănepoată a dumnealui, socotind această descoperire ca o mare taină ce se vrea desluşită.

La mormântul Cuviosului Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizații şi se alungau duhurile necurate. Veneau oameni atât din Regat cât şi din Transilvania să-şi aline durerile și suferințele la mormântul Cuviosului Irodion.

În 1929 este numit stareț la Lainici părintele Visarion Toia, împreună cu un grup de 6 monahi de la Frăsinei. Printre monahii veniți cu părintele Visarion erau: Calinic Cărăvan (următorul stareț isihast, 1952-1975), părintele Nicodim Sachelarie, Gherontie Ghenoiu și alții.

La mormântul Cuviosului Irodion făcându-se multe minuni, vrăjmaşul diavol – sub masca evlaviei – a îndemnat pe diverse persoane (probabil și din mediul monahal) să dezgroape mormântul şi să sustragă părticele din moaştele cuviosului. De aceea, părintele Visarion găsind această situație ingrată, a dezgropat pentru a doua oară, prin anii 1930 (prima oară fiind în 1907) osemintele Cuviosului Irodion, fapt ce ar putea fi socotit drept a doua aflare a moaștelor Cuviosului; le-a pus apoi într-un alt sicriu mai mic şi le-a îngropat la o adâncime de 2,5 metri. La fundul gropii de 2 metri adâncime, a săpat altă groapă mai mică de 1,2/0,7 m a pus sfintele moaşte în acel sicriu mai mic, le-a îngropat, a pus pământ normal peste ele, iar la adâncimea normală a unei gropi de 1,8-2 m a presărat alte oseminte de la alt părinte pentru a deruta pe toți potențialii viitori căutători de sfinte moaşte. Toate acestea le-a făcut foarte tainic. Nu ştim dacă următorul stareț Calinic Cărăvan cunoştea această taină.

Cert este că următorul stareț de după părintele Calinic, părintele Caliopie (1975-1985), a făcut săpături ca să dezgroape sfintele moaşte prin 1983. A săpat la 2 m – adâncimea unei gropi normale, a găsit acele oase puse la derută, aşa că dezamăgit, a astupat  groapa şi a închis subiectul.

După 1990, cei care au rămas au fost învinuiți şi acuzați de diferite persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaşte. Se ştia că s-a încercat de către părintele Caliopie în 1983, dar nu se putea spune deoarece s-ar fi produs confuzie şi necredință. S-au răbdat toate acele insulte şi, cu rugăciune, s-a aşteptat momentul potrivit.

Mitropoliții Olteniei de după 1990, Î.P.S. Nestor şi Î.P.S. Teofan, au dorit să-l canonizeze pe Cuviosul Irodion, cercetându-i viața plină de sfințenie, însă probabil nu se împlinise numărul de rugăciuni. Noul mitropolit al Olteniei de după 2008, Î.P.S. Irineu, având evlavie specială la Sfântul Calinic şi implicit la duhovnicul său, Cuviosul Irodion, a demarat procesul de canonizare (cercetarea istorică şi dezgroparea mormântului).

În ajunul prăznuirii Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile și cu rugăciune asiduă, însuşi mitropolitul Irineu împreună cu obștea mănăstirii au participat la dezgropare.

Ajungând la 2 m adâncime, s-a dat de acele oseminte străine. A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toți dezamăgirea că nu s-a găsit ceea ce se căuta.

Î.P.S. Irineu a poruncit să se sape în continuarea mormântului spre vest, cu toate că era iarbă, însă, spre surprinderea tuturor, s-a dat peste un schelet întreg. Inițial s-a crezut că acesta este, dar, iarăși, dezamăgire. Era alt viețuitor, aşa cum scria pe cărămida de sub cap – “Mitrofan schimonahul, 1864”.

Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă, la celălalt capăt al mormântului, spre est. La 2 m adâncime s-a dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase; de abia se mai descifra de pe cărămidă, “Atanasie monahul”. Deznădejde şi dezamăgire i-a cuprins pe toți. Deja se săpaseră 3 morminte la rând, unul în continuarea celuilalt. Se făcuse o groapă imensă de 6 m lungime, 2 m adâncime și 1,5 m lățime. Toți se rugau cum puteau şi cum ştiau. Se părea că se năruie orice speranță. Pe fundul gropii centrale pământul era mai moale; s-a început evacuarea lui și, spre surprinderea tuturor, s-a întrezărit conturul unei alte gropi mai mici. Au început să apară unele semne. S-a găsit la 2,1 m adâncime un toc de bocanc, după care au început să apară cuie ce erau aproape descompuse de rugină.

Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaşte. Aveau o culoare maronie portocalie. În al doilea rând, erau nefiresc de uşoare, ca un pai, ca o hârtie, mult mai uşoare decât la ceilalți părinți dezgropați. lar în al treilea rând, au început să emane un miros plăcut. În cele din urmă s-a găsit şi cărămida ce i-a fost aşezată sub cap cuviosului Irodion.

Astfel s-a descoperit marea comoară, ascunsă intenționat a doua oară prin anii 1930 la 2,5m adâncime. S-a descoperit în parte marea taină a Luceafărului de la Lainici. După 109 ani, Sfântul Irodion se lasă descoperit pentru a treia oară. O putem numi a treia aflare a moaştelor Sfântului Irodion de pe data de 10 aprilie 2009.

De data aceasta au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinților din ceruri. Cutremurător este faptul căci cu un an înainte, Sfântul Irodion se arătase în vedenie unei maici care avea evlavie la el si i-a spus maicii că “anul viitor, părintele stareț îmi va face haine noi”. Ceea ce s-a şi întâmplat, adică descoperirea şi punerea sfintelor moaşte în raclă la închinare în biserică.

Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion “Luceafărul de la Lainici” deoarece cu adevărat a fost un mare luceafăr, un mare luminător şi un mare rugător. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanțului neo-isihast românesc din secolul al XIX-lea.

Neo-isihasmul românesc începe la sfârşitul secolului al XVIII-lea prin Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Paisie Velicikovschi (Starețul de la Neamt), Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica, Sf. Grigorie Dascălul, Sf. Calinic de la Cernica şi se încheie cu Sf. Cuv. Irodion, Starețul de la Lainici.

Îi mulțumim Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi descoperit de nevredniciile noastre şi-l rugăm fierbinte să mijlocească și pentru noi înaintea tronului Prea Sfintei Treimi. Amin!